vineri, 3 iunie 2022

CONSTANTIN DRACSIN, OCHII ȘI OMĂTUL CERULUI, 1996

 BIFURCAȚIE

Blestemând mâna sfâșiată

că nu a mai avut loc

pe piept.


Mă credeam

aproape straniu,-


numai Arhimede a țopăit

gol pușcă

pe stradă?


A găsit?

Am găsit?


A pierdut baia

sau am găsit amândoi moartea?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LUPUL DE STEPĂ AL POEZIEI

 Ca un lup aleargă poemul ca un lup timpul aleargă lăsând în suflet totemul să dispară lumea largă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE