joi, 17 februarie 2022

Premiul Asociației Scriitorilor din Moldova- Iași, 1995: COSTEL ZĂGAN, BOTOȘANI, la Festivalul- concurs ”PORNI LUCEAFĂRUL...”

 MATURIZARE SFORȚATĂ

LIBERTATEA MI-A PUS CĂTUȘILE

închisoare deschide-ți ușile

se-ntorc din copilărie păpușile


GOLGOTA CUVÂNTULUI

Doamne Iisuse al limbii române

iartă-mă că-ți răstignesc cuvântul

viața trece numai visul tău rămâne

îl păstrez în mine răstignindu-l


Iartă-mă că-ți sângerez cuvântul

este trup din trupul tău preasfânt

de-l rostesc se-nfiorează gândul

fără tine nu există niciun gând


Este trup din trupul tău preasfânt

viața trece visul însă mai rămâne

niciodată azi și mâine și oricând

Doamne Iisuse al limbii române


Iartă-mă că-ți sângerez cuvântul

îi dau viața-n mine răstignindu-l


FOTOSOFIE

Cerul a ieșit afară

din cuvânt abia se vede

incurabil de primăvară

convalescent de verde 


TRISTEȚI PENTRU ACASĂ

După o partidă de singurătate

poți fi singur pe săturate


Și numai după două femei

știi să numeri până la trei


Și-atunci cuvântul împotrivă

îți va bea sângele ca o sugativă


IMPARȚIALUL DISCIPOL AL DIAVOLULUI ȘI AL BUNULUI DUMNEZEU


Bună dimineața Singurătate

ziceam să-ți zic că ți-aș mai zice

că sunt un om cu greutate

mai penetrant ca falsele alice


Ziceam să-ți zic că ți-aș mai zice

că după ce se-aude-mpușcătura

mă face mai puternic Nietzsche

dar tot nu știu să-nchid tăcerii gura


Că după ce se-aude-mpușcătura

și fiind un om cu greutate

nu pot să-mi eludez natura

la revedere Singurătate


Ziceam să zic o n-aș mai zice

tot ce-mi șoptește ăla micu Nietzshe


EPIGRAMĂ PRIN OGLINDĂ


Cerul acesta e neserios

de câte ori

are ocazia

se întinde pe jos


Și poetul acesta

e destul de mare

de câte ori are ocazia

apare


Astfel

unul coboară

iar celălalt 

dimpotrivă


Ce iluzie

sugestivă


SAU DESPRE SINGURĂTATE


Vorbește-mi despre dragoste

i-am spus

și crinul brusc

a înflorit

lăsându-mă în urmă


Singur și îndrăgostit





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LUPUL DE STEPĂ AL POEZIEI

 Ca un lup aleargă poemul ca un lup timpul aleargă lăsând în suflet totemul să dispară lumea largă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE