Ioana Manolache
CIUDATA DEZASIMILAŢIE A CUVÂNTULUI
Deşi sunt
mâncarea preferată
a
visului meu
Totuşi
în
virtutea
lanţului trofic
al
singurătăţii
Mă-ntreb
Ca să pot visa
Ca să pot ajunge
la
propriul meu vers
Trebuie
chiar trebuie
Să-nghit
întregul
Univers
Iată
mănânc
şi
munţii cântă
Ia mai ia
câteva stele
Dar Doamne
astea-s versurile mele
Nu-i nimic
mânâncă
Mănânc
şi
viermii râd
Ha- ha -ha
Poftă bună
eşti de-al nostru
Nu se poate
sunt bărbat
Întocmai colega
te-am mâncat
Costel Zăgan, POEME DE-APRINS FOCUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu