Poemul ca limită a infinitului
Scriu un cuvânt și mă tre
zesc la marginea lumii Tac
și-o prăpastie se cască în
sufletul meu îndrăgostit Di
mineața rupe vălul întune
cat de cuvinte Soarele iz
bucnește ca un țipăt pe
bolta albastră Doamne
unde-au dispărut oame
nii Ce poem i-a înghițit
cu tot cu case și amin
tiri Să-i scriu titlul a ve
nit poemul la mine
Costel Zăgan, ODE GINGAȘE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu