Poezii de Costel Zăgan
N-AM CURAJUL
N-am curajul să privesc în fiecare zi în oglindă: îi simt ironia crăpându-i pe buze.
Îi întorc spatele cu bucurie, nu-i cunosc pe cei din urma mea: de ce-mi răsfoiesc amprentele ca pe frunzele toamnei?
Doamne, îmi beau cafeaua ca pe o cupă cu otravă: revigorantă!
Întretimp, lumea se spală pe mâini cu acest verde târziu de toamnă. Și bucuria, și tristețea dau în clocot ca mustul în butoi. Bulele de aer îi măsoară viața...Efemeride de doi bani...
Aveți dreptate, până la urmă, restul e totul!
PRIMA PREDICĂ ERETICĂ
* Și totuși, Dumnezeu a dat naștere celui mai fragil vas al închipuirii: puiul de om!
Speranță și dezastru, inocență și desfrâu, lacrimă și caricatură!
Ghem de iluzii și ghem de nervi! Pas de uriaș și salt în preistorie! Rug și sex!
* Mama a îngenunchiat, atingând cerul cu inima - lumânare ce încălzește cu adierea sa întregul Univers- ridicând apoi firmamentul copilăriei la pieptul ei: rană și izvor de mir!
* Cum să violezi un înger: mamă și copil!?!
Rațiunea refuză să înțeleagă. Mâna refuză să mai scrie. Din cauza lacrimilor, ochii văd totul în alb și negru: război și pace, trup și suflet, trecut și viitor.
- Doamne, nu ezita! El îți va săpa groapa!
PREFAȚA ASCUNSĂ
Nu pot să vorbesc despre Dumnezeu decât uitându-mă în oglindă, pierzându-mă în argintul ei nemărginit.
Nu mă văd vorbind despre Dumnezeu, pornind și învărtindu-mă până la extaz, în jurul unei teme.
Este ca și cum ai fi priponit de propria-ți libertate! Și, mai ales, doare!
Recunosc: mi-ar place să zbor cu aripile înfundate în buzunare până la coate!
Însă, una este ceea ce poți să implori, din genunchi, și cu totul altfel arată cererea manifestată stringent în poziția verticală.
Omul se roagă, în genere, când nu mai poate. Sau are nevoie. Ori vrea alt-ceva.
Mai rar, când nu poate să spună altfel mulțumesc.
Ca și rugăciunea, predica nu poate fi spusă oricând, oriunde și oricum.
Nu pentru că ar depinde cumva numai de receptor. Nu-i așa, Dumnezeu este receptorul absolut, prin excelență!
Aici stau, ca la un infinit post restant universal, toate suferințele și bucuriile lumii. În perpetuă așteptare!
Dar, vorba lui Shakespeare, restul e tăcere.
A CINCEA PREDICĂ ERETICĂ
ORTOGRAFIA ȘI MÂRLĂNIA
Motto: ”Trebuie să vomit totul, inclusiv tăcerile refulate de alții!”(Costel Zăgan)
* Că prostia există de când lumea, nu se îndoiește nimeni. Nici măcar proștii.
* Este însă inadmisibil când ea își revendică drepturi ce nu prea i se cuvin.
De pildă, dreptul de a conduce.
* Nu o mașină sau vreun alt obiect fără discernământ propriu.
Ci de a conduce un om, ca pe un obiect amorf.
* Pentru că obiectele amorfe nu reclamă, să zicem, niciun fel de răspundere: mergând de la cea morală și oprindu-ne la cea penală!
* Lucrurile se schimbă cu 180 de grade (nu Celsius!), când respectivul(atât la singular, cât, mai ales, la plural!) crede cu tărie că tot ce-l înconjoară e doar o simplă masă amorfă.
- Bă, intră în front, și nu te mai agita atâta, că rămâi și fără diurnă și fără nocturnă!
- Că eu te plătesc, eu te..., nu mă-ta!
- Și altădată, când mă vezi, să-ți scoți și șosetele din picioare, nu doar pălăria din cap!
Morala?
Uneori, trebuie să-i dai prostiei ce-și dorește, iar prostului GRAMATICA ACADEMIEI ROMÂNE - dacă tot e depășită!
* ÎN LĂTURI!
- Detalii
- Scris de Costel Zăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu