DERBEDEUL
Șterge a ploii ude măturoaie
Găinațul salciei din greu.
Scuipă, vânt, frunzișul prin noroaie-
Sunt și eu, ca tine, derbedeu.
Tare-mi place ca să văd hățișuri,
Precum niște boi cu pasul rar,
Care, pe sub burta de frunzișuri,
Își mânjesc grnunchii-n bălegar.
Iată, iată răcovana-mi turmă!
Cine o să cânte-ar fi mai breaz?
Văd: amurgul linge orice urmă
Care-o lasă omul pe izlaz.
Rusie de lemn și de eresuri!
Numai eu ți-s cântăreț, să știi!
Sunt jivine triste-a mele versuri-
Le-am hrănit cu mentă și rechii!
Miez de noapte, cu ulciorul lunii
Laptele mestecenilor ia-l!
Brațe-cruci întinde să sugrume
Țintirimul răstignit pe deal.
Peste măguri umblă-o neagră groază,
Picură venin hoțesc pe plai.
Însă mintea mea-i la jafuri trează,
Sunt și eu din fire hoț de cai.
Ați văzut în noaptea cea pustie,
Clocotind, vreo oaste de mălini?
Mi-ar sta bine-n stepa alburie
Furișat, cu ghioaga grea în mâini.
Ah, pe cap frunzișu-mi se destramă,
În robia cântecelor gem.
Ocna pasiunii mă înhamă
Să râșnesc poem după poem.
Dar, nebune vântule, fă bine
Frunzele de scuipă-le mereu
Chiar dacă-s ”poet”, eu ca și tine
Și în cântec sunt tot derbedeu.
Traducere: EMIL IORDACHE
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
